Instrumente și tehnici de Stakeholder Engagement
Utilitatea acestui training:
Alegerea metodelor, tehnicilor și a instrumentelor pentru implicare depinde de context, de subiectele abordate și de stakeholderi. Alegerea combinației potrivite de niveluri și metode de implicare pentru fiecare decizie / activitate este esențială pentru succesul proiectelor de implicare. Acest training te învață despre purtarea unui dialog constructiv cu diverse grupuri de stakeholderi pentru a face schimb direct de informație, a împărtăși realități și experiențe personale, a exprima în mod onest perspective și percepții, a clarifica diversele puncte de vedere, și a dezvolta soluții la griji și oportunități comune.
Obiectivele acestui training:
La finalul acestui training participanții:
- Vor ști să aleagă și să adapteze provocărilor proprii diversele niveluri de instrumente și tehnici de implicare a stakeholderilor,
- Vor putea să aplice aceste instrumente și tehnici într-o manieră participativă,
- Vor ști să conceapă, să faciliteze și să îmbunătățească workshop-urile și întâlnirile publice.
Teme incluse:
- Transmiterea de informații
- Adunarea și procesarea de informații
- Tehnici pentru implicarea stakeholderilor
- SWOT participativ
- Planificarea unui workshop
- Planificarea unei întâlniri publice
- Tehnici de facilitare
Cine ar beneficia în urma acestui training:
Acest training este conceput pentru managerii de proiect, cei responsabili de stakeholder engagement / relații cu comunitatea / performanță socială și facilitatori comunitari responsabili pentru designul și implementarea programelor de implicare și dezvoltarea de parteneriate cu stakeholderii.
